I N
DESPRE IRINA NANUSHI
Biografie
Scurtă descriere
RO
Irina Nanushi este un nume cunoscut și apreciat de către publicul iubitor de muzică clasică. În concertele pe care le susține, ca și în recitalurile de vioară și în cele camerale, Irina Nanushi se manifestă ca o personalitate interpretativă distinctă.
Ea demonstrează constant un nivel violonistic superior, o manieră personală de reliefare a caracterului și expresiei, strălucirii sonore, pasiunii, clarității și echilibrului.
Sunt calități pe care Irina Nanushi le manifestă în aparițiile sale scenice, pe podiumul de concert.
Repertoriul ei vast include opere muzicale din principalele perioade stilistice – Baroc, Clasicism, Romantism – ca și din epoca actuală. Sunt de menționat, în special, unele lucrări contemporane, prezentate în prime audiții.
A absolvit Universitatea de Muzică din București, la clasa profesorului Daniel Podlovski, solistul Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iași. S-a perfecționat sub îndrumarea profesorului Petre Lefterescu, solist si specialist în muzica veche.
În anul 2007 și-a obținut titlul de master cu o disertație despre sonatele pentru pian și vioară ale compozitorului Ludwig van Beethoven, iar în 2013 pe acela de doctor, la aceeași universitate, cu o teză despre particularitățile, tendințele și trăsăturile stilistice în creația pentru vioară a compozitorilor albanezi (după anul 1900).
Între anii 2009-2010 a făcut parte din programul ”Brain gain” al guvernului albanez și a predat semantica interpretării la Facultatea de Muzică a Universității de Arte din Tirana.
A urmat cursuri de măiestrie interpretativă cu profesorii Ștefan Ruha, Ștefan Gheorghiu, Florin Croitoru, Klaidi Sahatçi.
În prezent este membru al Cameratei Regale și colaborator al Filarmonicii „George Enescu”, cu participări la numeroase concerte importante în Austria, Germania, Belgia, Elveția, Italia, Marea Britanie, Macedonia de Nord, Albania ș.a.
EN
Irina Nanushi is an appreciated artist and a well known name to the lovers of classical music. Her whole performance, from violin recitals to chamber music concerts, is characterized by a profound sense of musical sensibility distinguishing her as an original interpretative personality.
She constantly demonstrates a superior level of musical interpretation, marked by a very personal manner of character and interior expression that define her sound, passion, clarity and equilibrium, these qualities being demonstrated vividly on her stage performances.
Here comprehensive repertoire includes musical works from all the principal musical stylistic periods – Baroque, Classicism, Romanticism – as well as contemporary ones, thus being important to mention some works of contemporary compositors presented by her in first auditions.
She is a graduate of the University of Music, Bucharest, under the guidance of Daniel Podlovski, violin soloist of National Philharmonic Orchestra “Moldova”, Iasi, Romania. She has perfecting her musical skills working with prof. Petre Lefterescu, soloist and specialist in old music.
In 2007 she has majored at the same university, earning a master’s degree on L.V.Beethoven piano and violin sonatas and from 2013 she was given the title “doctor” from the University of Music Bucharest, on the thesis regarding the stylistic particularities of violin repertoire created by the Albanian composers after 1900.
During the years 2009 – 2010 she was part of the “Brain Gain” program, organized by the Albanian Government, lecturing music semantics courses at the Music Faculty, at the University of Arts and Music, Tirana.
She has taken violin interpretation master courses under the guidance of renowned musicians such are: Stefan Ruha, Stefan Gheorghiu, Florin Croitoru, Klajdi Sahatci.
She is a member of Royal Chamber Orchestra and collaborates with the Philharmonic “George Enescu”, Bucharest, participating in numerous important concerts in Austria, Germany, Belgium, Switzerland, Italy, Great Britain, Northern Macedonia, Albania etc.